Duminică, 17 septembrie 2017, s-au încheiat lucrările conferinţei cu tema „Mijloace moderne de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale”, conferinţă organizată de Fundaţia Amfiteatru cu sprijinul Biotrend Plus, în parteneriat instituţional cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

A fost o conferinţă interactivă, în care temele practice realizate de participanţi în cadrul celor 6 ateliere de lucru au generat dezbateri deschise şi au fost extrem de utile şi apreciate de toţi cei prezenţi la lucrări.

Mulţumim participanţilor, lectorilor şi partenerilor noştri instituţionali pentru implicarea totală în reuşita evenimentului; mulţumim conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie “ Grigore T. Popa ” Iaşi pentru bunăvoinţa de a ne pune la dispoziţie sălile de curs în care s-au desfăşurat atelierele de lucru prevăzute în agenda conferinţei !

* În scurt timp vom reveni cu sinteza conferinţei şi materialele prezentate pe parcursul celor trei zile de lucrări.

P6150114Continuăm programul profesional-ştiinţific “Managementul calităţii în sănătate” cu o serie de trei conferinţe în parteneriat instituţional cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Calendarul conferinţelor:
-15-17 septembrie, Iaşi – conferinţă cu tema “Mijloace moderne de prevenire și combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale
-26 octombrie, Bucureşti – conferinţă cu tema “Comunicarea profesională – factor de risc sau soluție de preventie?
-23 noiembrie, Bucureşti – conferinţă cu tema “Managementul clinic – soluţia eficientizării asistenţei medicale

Sunt teme de mare actualitate care vor duce la dezbateri deschise şi profesioniste orientate către soluții concrete și bune practici.

Vă aşteptăm să participaţi!

P6150078Joi 15 iunie 2017 s-au desfăşurat lucrările conferinţei cu tema “Învăţarea din erori-identificarea, analiza şi raportarea fără caracter acuzator a evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale”, conferinţă  organizată de Fundaţia Amfiteatru cu sprijinul Biotrend Plus, în parteneriat instituţional cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate .

Evenimentul face parte din programul profesional ştiinţific "Managementul calităţii în sănătate" şi a fost organizat sub egida Clusterului Medical „Sănătate România”.

Au  fost prezenţi 120 de specialişti din sistemul medical- manageri de spitale, directori medicali, medici de toate specialităţile ,directori de îngrijiri, asistenţi medicali, responsabili cu managementul calităţii în unităţile sanitare şi evaluatori de servicii de sănătate.

A fost o conferinţă  interactivă, în care prezentările lectorilor au generat dezbateri  deschise , cu participarea tuturor celor prezenti  la lucrări.

În prima parte a zilei,Dr. Vasile Cepoi, preşedintele ANMCS şi Dr. Sorin Ungureanu, director general adjunct ANMCS, au prezentat motivele şi stadiul elaborării Registrului riscurilor clinice, pornind de la premiza că evaluarea gradului de risc este necesară pentru a stabili măsurile de prevenire a acestuia. - descarcă prezentarea

coperta GHID IAAMÎn perioda 27-29 aprilie 2017 a avut loc la Târgu Mureş Conferinţa cu tema „Ghid de management al infecţiilor asociate asistenţei medicale – ediţia a II-a”, organizată de Fundaţia Amfiteatru în parteneriat instituţional cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate și cu sprijinul Merck Sharp & Dohme Romania S.R.L., B. Braun Medical S.R.L. şi Antibiotice S.A. Iaşi.

Evenimentul face parte din programul profesional ştiinţific "Managementul calităţii în sănătate" şi a fost organizat sub egida Clusterului Medical „Sănătate România”.

Conferinţa a reunit un număr de peste 130 de participanţi, preponderent medici epidemiologi, infecționiști, microbiologi, ATI, precum și manageri de spitale și evaluatori de servicii de sănătate.

Intervențiile și dezbaterile au avut un conținut profesional de excepție; temele prezentate au creat dezbateri privind provocările actuale legate de prevenția și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale.