POZA1Fundaţia Amfiteatru, în parteneriat instituţional cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.), a organizat în perioada 7-9 aprilie 2017, respectiv 20 aprilie 2017, la Bucureşti, primele două ediţii ale Conferinţei Naţionale „Managementul riscului clinic - componentă esențială a siguranței pacientului în unitățile sanitare”. Evenimentul face parte din programul profesional ştiinţific "Managementul calităţii în sănătate" şi a fost organizat sub egida Clusterului Medical „Sănătate România”.

Prima ediţie a Conferinţei Naţionale „Managementul riscului clinic - componentă esențială a siguranței pacientului în unitățile sanitare” a reunit peste 120 de participanţi din întreaga ţară, în timp ce la ediţia a II-a au fost prezenţi un număr de peste 50 de participanţi.

img fits



Delegația Clusterului Sănătate România a participat la Summit-ul medical de Turism de Sanatate din Budva, Muntenegru (13-14.10.16).

Am fost invitați de către partenerii noștri, Clusterul de Turism de Sanatate din Muntenegru, cu care am format Clusterul Balcanic de Turism de Sanatate.
Au fost identificate posibilitati de cooperare intre organizatiile de turism de sanatate din zona balcanica cu accent pe expertiza Romaniei in acest domeniu.
Vom avea in vedere dezvoltarea relatiilor cu o piata relativ neglijata de operatori si investitori romani.

 

think tank
La Râmnicu Valcea, s-au desfășurat lucrările celei de-a VIII-a ediții a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate, tradițional reper profesional-științific în programul destinat turismului de sănătate, demarat în urma cu șase ani de către Fundația Amfiteatru, împreună cu Colegiul Medicilor, ARTM, OPTBR.

Ediția a VIII-a a generat dezbateri și soluții, analizându-se acumulările și tendințele domeniului și, de asemenea, prezentându-se ultimele noutăți științifice și bune practici din țară și din străinătate.

IMG 4588-1Urmare a discutiilor si concluziilor din cadrul Forumului International pentru Turismul de Sananate (Bucuresti, 21 – 23 martie 2014) si a propunerilor privind consolidarea, dezvoltarea si promovarea serviciilor medicale din Romania, Fundatia Amfiteatru, Asociatia Clusterelor din Romania si Asociatia Turismului Medical din Romania au initiat  constituirea Clusterului Medical Sanatate Romania.     In acest context, in data de 15 aprilie 2014 s-a constituit clusterul ”Sanatate Romania”, pentru utilizarea resurselor si acumularilor  din domeniu  intr-o organizare flexibila, moderna, capabila de stabilirea unor  raporturi active cu organizatiile similare (si nu numai) europene si internationale.

Potentialul uman si investitiile private in domeniul sanatatii pot face din Romania un actor important al pietei serviciilor de sanatate din Europa.  Acest potential poate fi afectat pozitiv sau negativ de mutatiile care au loc mai ales pe plan european. Alaturi de alte documente programatice, Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European si a Consilului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacientilor in cadrul asistentei medicale trans-frontaliere, poate fi considerata o mare sansa pentru tara noastra dar, totodata si o posibila cale de transfer a unor resurse nationale catre alte zone daca nu exista preocupare pentru calitatea produselor si serviciilor si utilizarea competitiva, prin inovare si retehnologizare a structurilor si instalatiilor existente, marketing adecvat, preocupare pentru dezvoltarea capitalului uman.