Conferință de consens național – Târgu Mureș, 20-22 iunie 2024
Fundația Amfiteatru organizează Conferința de consens național privind elaborarea și implementarea ediției a III-a – revizuită și actualizată a Ghidului de Management al Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, care se va desfășura în perioada 20-22 iunie 2024 la Târgu Mureș. Conferința face parte din programul profesional-științific „Managementul calității în sănătate” al Fundației Amfiteatru, program axat pe consolidarea încrederii în calitatea și siguranța serviciilor medicale.
Va fi o nouă întâlnire între specialiști în epidemiologie, boli infecțioase, microbiologie, clinicieni, membrii SSCIN și ai structurilor de management al calității, manageri de spitale, cu colectivul de autori ai lucrării “Ghid de management al infecțiilor asociate actului medical-ediția a II-a” , apărut în anul 2017 sub coordonarea Prof. Dr. Doina Azoicăi și Dr. Vasile Cepoi.
În contextul în care nivelul de raportare a infecțiilor asociate asistenței medicale se menține scăzut, iar colaborarea între clinicieni, epidemiologi și infecționiști nu este încă eficientă , elaborarea unei noi ediții a Ghidului este absolut necesară; necesitatea este amplificată și de noile reglementări ale Ministerului Sănătății, care stabilesc că o incidență a infecțiilor sub 3% reflectă o lipsă de preocupare pentru prevenirea și combaterea acestora. Deasemenea, vom încerca să oferim soluții pentru o implementare eficace și eficientă a cerințelor din standardele de acreditare A.N.M.C.S.
Pe lângă declarațiile de bune intenții, există și necesitatea unei atitudini ferme și oferirea unui suport de îndrumare. Așadar, prin dezbateri profesioniste și ținând cont de apariția soluțiilor inovatoare pentru îmbunătățirea controlului calității curățeniei și noile metode de sterilizare- care ne oferă instrumente suplimentare pentru a reduce riscul infecțiilor, vom stabili în consens actualizările și completările care se impun pentru ca Ghidul IAAM să fie un sprijin real și concret pentru profesioniștii din unitățile sanitare.
Programul evenimentului va fi structurat pe module, astfel:
- Analiza cerințelor din standardele de acreditare care vizează prevenirea și combaterea IAAM
- Modalități active de identificare și analiză a IAAM și a evenimentelor adverse asociate asistenței, cauzate de acestea
- Actualităţi în prevenirea și combaterea IAAM
- Managementul eficient al curățeniei în spital
Evenimentul este organizat in parteneriat institutional cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și Colegiul Medicilor din Județul Mureș.
Evenimentul este in proces de creditare EMC la Colegiul Medicilor din România
Vă rugăm să vedeți formularul de înscriere și oferta de servicii la eveniment; dacă acceptați invitația noastră, așteptăm formularul de înscriere completat, pe adresa de e-mail: lia.ciobica@fundatia-amfiteatru.ro,până la data de 12 iunie 2024.